Acum o săptămână a început campionatul mun. Chişinău la volei feminin. La prima etapă a competiţiei nu am mai reuşit să ajung,dar am avut ocazia să vin la meciul din etapa a 2-a dintre Speranţa Chişinău şi ASEM, vicecampioana competiţiei.
Speranţa Chişinău vs. ASEM, ”scor 0:0”
Am întarziat la meci cu vreo 2 minute şi prima ce am vrut să văd era scorul, din inerţie mă uit la scorul electronic însă era deconectat, am aruncat o privire spre masa secretarului şi nici acolo nu am văzut tabela cu scor. Chiar aşa de săraci suntem că nu avem un scor? Dacă cineva va spune că era problemă cu scorul electronic, atunci trebuia să fie neapărat scor pe masa secretarului. Chiar aş sugera ca în sala de la Speranţa să nu se mai folosească tabela cu scor electronic că e incomodă pentru spectatori. Lipsa tabelei cu scor nu a deranjat doar pe cei vreo 10 spectatori aflaţi în sală, dar şi pe jucătoare. Pe tot parcursul meciului scorul era transmis jucătoarelor prin intermediul antrenorilor care periodic le strigau scorul de la marginea terenului.
Cineva poate să spună că doar caut ”nod în papură”, dar voi scrie în continuare despre neregulile care vor fi, căci numai aşa poate cu timpul vor fi mai puţine şi mai puţine. Hai să facem lucru cumsecade!
Totuşi, până la urmă am reuşit şi eu să aflu scorul, echipa oaspete, ASEM, s-a impus cu 3:0 (25:23, 25:14, 25:22). Vicecampioanele Moldovei şi multiplele campioane, nu au arătat cel mai bun joc al lor, însă le-a fost îndeajuns pentru a învinge elevele de la Speranţa.
În celălat meci din etapa a 2-a dintre Olipmia Chişinău şi Vadul lui Vodă s-a înregistrat rezultatul de 3:1.














Comentarii Recente